Maria
Nu vă temeți de acești îngeri! Ei vin pentru a ne învăța iubirea necondiționată
26 nov 2019
Azi, DAVID are 15 ani, e un copil fericit alături de o mamă superfericită, răbdătoare, iubitoare și mai ales BINECUVÂNTATĂ și înțeleaptă. Nu-mi pasă de lume. Nu văd nicio diferență între el și restul copiilor, pentru că, în primul rând, iubirea cu care el învăluie casa și familia noastră este copleșitoare.
Aveam 44 ani împliniți când mi s a spus: „E prea târziu să faceți avort!” Nu înțelegeam nimic. Credeam că am intrat la menopauză.
Am aflat că am o ființă în mine și că risc să fac un copil cu dizabilități, că trebuie să fac amniocenteză etc... Am refuzat. Nu că eram prea cumsecade, prea creștină, ci pentru că citisem despre pericole și pentru că eram prea mândră să recunosc faptul că pot să greșesc dacă aleg viața cuiva în pofida morții alese altădată…
Am născut normal, la termen, cu doctor cu fițe, cu rezervă și cu…mândrie. Am făcut-o și pe asta.
Dar a venit replica: „Ești prea bătrână, ce a fost în capul tău?! Ai un copil handicapat, care o să-ți distrugă viața ta și pe a familiei. Ești inconștientă!”, mi-a spus răspicat o doctoriță, fără să țină cont de faptul că născusem. ROMAN o chema, nu pot uita.
Născusem cu 11 ore înainte cu ceva chinuri, că nu dădusem suficient pentru a fi luată în calcul mai repede de doctorul important – atât de important, că nu a avut curajul să vină la mine să-mi spună acest lucru neimportant pentru el, dar crucial pentru mine.
Am „murit” în acea clipă. Și am înviat după nouă ani de depresie, în care am divorțat, am pierdut tot ce era viața mea dinainte – dar mai ales stima față de mine, relațiile, viața în sine. Am devenit o dură, nebună, habotnică religios pe dinafară, iar în interior eram doar cenușă…
Am auzit cuvinte care sunau ca tot ce e mai rău: „Ia-ți handicapatul de aici!” – o dată, chiar în IKEA. Trăiam într-o proiecție a tot ce însemna suferința veștii de început de viață, dar O ALTĂ viață – alături de EL, îngerul căruia îi mulțumesc în fiecare zi pentru bucuria de a MĂ FI ALES SĂ-I FIU MAMĂ.
Au trecut încă șase ani de când mi-am reveni: șase ani de fericire, de trăire adevărată, de BUCURIE ADEVĂRATĂ!
Azi, DAVID are 15 ani, e un copil fericit alături de o mamă superfericită, răbdătoare, iubitoare și mai ales BINECUVÂNTATĂ și înțeleaptă. Nu-mi pasă de lume. Nu văd nicio diferență între el și restul copiilor, pentru că, în primul rând, iubirea cu care el învăluie casa și familia noastră este copleșitoare.
Nu vă temeți de acești îngeri! Ei vin pentru a ne învăța iubirea necondiționată.
Am aflat că am o ființă în mine și că risc să fac un copil cu dizabilități, că trebuie să fac amniocenteză etc... Am refuzat. Nu că eram prea cumsecade, prea creștină, ci pentru că citisem despre pericole și pentru că eram prea mândră să recunosc faptul că pot să greșesc dacă aleg viața cuiva în pofida morții alese altădată…
Am născut normal, la termen, cu doctor cu fițe, cu rezervă și cu…mândrie. Am făcut-o și pe asta.
Dar a venit replica: „Ești prea bătrână, ce a fost în capul tău?! Ai un copil handicapat, care o să-ți distrugă viața ta și pe a familiei. Ești inconștientă!”, mi-a spus răspicat o doctoriță, fără să țină cont de faptul că născusem. ROMAN o chema, nu pot uita.
Născusem cu 11 ore înainte cu ceva chinuri, că nu dădusem suficient pentru a fi luată în calcul mai repede de doctorul important – atât de important, că nu a avut curajul să vină la mine să-mi spună acest lucru neimportant pentru el, dar crucial pentru mine.
Am „murit” în acea clipă. Și am înviat după nouă ani de depresie, în care am divorțat, am pierdut tot ce era viața mea dinainte – dar mai ales stima față de mine, relațiile, viața în sine. Am devenit o dură, nebună, habotnică religios pe dinafară, iar în interior eram doar cenușă…
Am auzit cuvinte care sunau ca tot ce e mai rău: „Ia-ți handicapatul de aici!” – o dată, chiar în IKEA. Trăiam într-o proiecție a tot ce însemna suferința veștii de început de viață, dar O ALTĂ viață – alături de EL, îngerul căruia îi mulțumesc în fiecare zi pentru bucuria de a MĂ FI ALES SĂ-I FIU MAMĂ.
Au trecut încă șase ani de când mi-am reveni: șase ani de fericire, de trăire adevărată, de BUCURIE ADEVĂRATĂ!
Azi, DAVID are 15 ani, e un copil fericit alături de o mamă superfericită, răbdătoare, iubitoare și mai ales BINECUVÂNTATĂ și înțeleaptă. Nu-mi pasă de lume. Nu văd nicio diferență între el și restul copiilor, pentru că, în primul rând, iubirea cu care el învăluie casa și familia noastră este copleșitoare.
Nu vă temeți de acești îngeri! Ei vin pentru a ne învăța iubirea necondiționată.