R.I., jud. Arad
Câte șanse erau ca telefonul să sune Germania – Portugalia – România în ziua de 8 Martie, când eram programată la avort?
26 feb 2020
Cu o voce hotărâtă și calmă, mi-a spus să mă îmbrac și să plec de acolo, că totul va fi bine, că eu și tatăl tău nu suntem oameni care fac așa ceva.
„Dragul meu, a venit vremea să-ți spun o poveste, a ta, a mea, a noastră… despre cum ai venit tu pe lume… despre începuturi.” Așa a început o discuție avută cu fiul meu de 16 ani zilele trecute.
„Și eu am fost tânără ca și tine, crescând văd cât de mult îmi semeni, de aceea pot să înțeleg dacă mai faci greșeli, dar ai grijă!
La 19 ani, la fel ca toți tinerii din jurul meu, visam la iubire și l-am întâlnit pe tatăl tău. Crezând că trăim o foarte frumoasă poveste de dragoste, am trăit necununați, neavând nici un exemplu în jurul nostru că se poate și altfel. Tatăl meu nu era de acord, fiind mai strict și pentru că nici un băiat nu ar fi fost suficient de bun pentru fata lui. Eu mă simțeam o mare luptătoare pentru iubirea noastră, umblând chiar pe ascuns cu tatăl tău.
La fel ca mulți alți tineri, după terminarea stagiului militar, tatăl tău a plecat plin de vise la muncă în Portugalia, atunci era începutul exodului românilor peste hotare.
După un an de zile, a venit acasă în concediu. Eu, în timpul acesta, am început să merg la biserică cu vecina mea. Dar, fiind slabă în credință, am căzut din nou, de data aceasta am rămas gravidă. I-am dat vestea tatălui tău înainte de a pleca în Portugalia.
Primul meu mare șoc a fost când mi-a spus să fac avort. Nici eu nu-mi doream în momentul acela un copil, eram tânără, aveam 22 de ani, eram studentă, nu aveam serviciu, nu aveam o meserie, părinții mei tocmai divorțaseră. Dar speram totuși să mă susțină și să putem forma o familie.
Însă, în momentul în care a aflat de sarcină, a devenit un alt om, un om pe care eu nu îl mai recunoșteam.
Pe mine mă mustra conștiința să fac avort, aveam deja o părere despre ce înseamnă avort, la 16 ani văzusem un film la TVR numit „Strigătul mut”, necenzurat (ceea ce se pare că a fost salvarea mea) și citisem și ce se întâmplă cu sufletul copilului avortat.
Cu toate acestea, presiunea era foarte mare, din cauza rușinii, nu puteam vorbi cu oricine despre problema mea. Singura căreia am avut curajul să-i spun a fost vecina mea, care m-a susținut. Tatăl tău mă necăjea zilnic, spunându-mi tot felul de aberații: că avea o cunoscută care făcuse avort și era foarte bine, să facem un copil la anul, că acum nu e momentul, că are datorii și altele asemenea.
Mergeam singură pe stradă și plângeam.
În mine se dădeau lupte foarte mari: două-trei zile eram hotărâtă să lupt să fac ceea ce trebuie, a patra zi cădeam în deznădejde, apoi o luam iar de la capăt.
Îmi făceam griji cum ne vom descurca cu banii, cum îl voi anunța pe tatăl meu, luam deja în calcul că tatăl tău nu ne va fi alături (deși speram), fiind vrăjit de mirajul străinătății și fiind imatur.
În acea perioadă, nu mai îndrăzneam să ridic privirea către Mântuitorul, să-L rog ceva, dar citisem că putem avea nădejde în Maica Domnului în astfel de situații. Așa că am mers la Mănăstirea Bodrog, unde se află o icoană foarte veche a Maicii Domnului, am căzut în genunchi și am rugat-o să-mi poarte de grijă mie și copilului din pântec, crezând că mă înțelege, fiind și ea mamă, la rândul ei.
Aveam tot felul de gânduri: chiar să fac avort, apoi să mă spovedesc și apoi să fac pocăință toată viața… Ce gând drăcesc! Dar și gândul că Mântuitorul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca și cu ce ne vom îmbrăca.
Pe scurt, se dădea în mine o luptă între bine și rău, între viață și moarte.
La medic tot amânam să merg, îmi găseam tot felul de motive. În cele din urmă, am mers și am spus că aș vrea să fac avort, dar nu acum, pe loc. Doctorul mi-a spus că sarcina e mare și că singura dată când puteam fi programată era data de 8 martie.
Eu doream să amân momentul, în speranța că se va schimba ceva în bine în această perioadă… Dar 8 Martie! Eram programată să fac avort de Ziua Mamei!
În tot timpul sarcinii, tatăl tău nu mă suna, doar eu îl sunam. A sosit și ziua de 7 martie, iar eu tot indecisă eram.
Noaptea, pe la miezul nopții, m-a sunat tatăl tău și mi-a spus să nu fac avort, pentru că a avut un vis foarte urât.
Dimineață, bucuroasă, l-am sunat, dar el a început să se întoarcă, să-mi spună că nu poate el să-mi spună ce să fac și să fac cum cred eu. Eu speram să se comporte, în sfârșit, ca un bărbat adevărat, dar reacția lui m-a dărâmat cu totul.
Ajunsă la cabinet, asistenta mi-a spus să merg și să urinez, că așa e procedura. La toaletă, mi-a sunat telefonul. Eu speram că e tatăl tău. Dar la telefon era o altă voce masculină, a unchiului tău, fratele mai mic al bunicii tale din partea tatălui tău, care lucra în Germania.
M-a întrebat ce fac, iar eu i-am răspuns vag că sunt la medic. Cu o voce hotărâtă și calmă, mi-a spus să mă îmbrac și să plec de acolo, că totul va fi bine, că eu și tatăl tău nu suntem oameni care fac așa ceva.
În momentul acela, eu am simțit că Maica Domnului a lucrat prin acel om. Am plecat liniștită și bucuroasă. Afară era o zi frumoasă de primăvară, străzile erau pline de flori, am cumpărat o floare și am dus-o vecine mele, i-am spus că am fost la control și suntem bine amândoi.
Ce se întâmplase de fapt: unchiul tău, care nu obișnuia să-l sune pe tatăl tău mai mult de două ori pe an, l-a sunat în acea dimineață și l-a găsit plângând că eu vreau să merg să fac avort.
În momentul acela, a închis telefonul și m-a sunat pe mine. A fost singura dată când noi doi am vorbit la telefon. Cine este unchiul tău? Un om bun, dar care, intrând în tot felul de anturaje, în tot felul de probleme, a făcut chiar și pușcărie.
Câte șanse erau ca telefonul să sune Germania – Portugalia – România în ziua de 8 Martie?
Tatăl tău a venit acasă cu trei zile înainte să te naști (te-am născut natural), a stat trei luni, după care a plecat în Portugalia, spunând că nu-și găsește rostul. Dar eu eram bine, te aveam pe tine…
După botezul tău, primul drum a fost la Mănăstirea Bodrog, unde te-am pus înaintea icoanei Maicii Domnului, i-am mulțumit pentru ajutor și am pus-o ocrotitoarea ta.
Nu ți-am povestit până acum, ca nu cumva să crezi că nu te-am iubit, dar acum cred că ești destul de mare ca să înțelegi.”
*
Ce s-a întâmplat cu noi? Vecina a devenit nașa copilului meu. După câteva luni, ne-am întâlnit duhovnicul, pe care îl avem până în ziua de astăzi atât eu, cât și copilul. Am fost susținuți de toți și copilul iubit de toată lumea. Deși am avut o viață modestă, uneori eram foarte fericiți împreună.
Vă pot spune după 16 ani că Dumnezeu își ține întotdeauna promisiunea de a purta de grijă celor ce-și pun nădejdea în El.
Copilul meu este un copul fericit, vesel, mulțumit de viața pe care o are, la fel și eu, nu m-am căsătorit. Cu tatăl suntem în relații bune, la fel și cu familia lui.
Nu de puține ori de-a lungul timpului m-am regăsit la icoana de la Bodrog, mulțumindu-i pentru binecuvântările primite. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că viața noastră ar putea fi o poveste așa de frumoasă.
Acum, când copilul meu e un adolescent frumos, vesel și cu inima bună și îl văd la rând la Împărtășanie cu un cap mai înalt decât tot restul lumii (un bărbat în devenire, ce mai), mă gândesc cât de puțin lipsește pentru a fi sau a nu fi…
„Și eu am fost tânără ca și tine, crescând văd cât de mult îmi semeni, de aceea pot să înțeleg dacă mai faci greșeli, dar ai grijă!
La 19 ani, la fel ca toți tinerii din jurul meu, visam la iubire și l-am întâlnit pe tatăl tău. Crezând că trăim o foarte frumoasă poveste de dragoste, am trăit necununați, neavând nici un exemplu în jurul nostru că se poate și altfel. Tatăl meu nu era de acord, fiind mai strict și pentru că nici un băiat nu ar fi fost suficient de bun pentru fata lui. Eu mă simțeam o mare luptătoare pentru iubirea noastră, umblând chiar pe ascuns cu tatăl tău.
La fel ca mulți alți tineri, după terminarea stagiului militar, tatăl tău a plecat plin de vise la muncă în Portugalia, atunci era începutul exodului românilor peste hotare.
După un an de zile, a venit acasă în concediu. Eu, în timpul acesta, am început să merg la biserică cu vecina mea. Dar, fiind slabă în credință, am căzut din nou, de data aceasta am rămas gravidă. I-am dat vestea tatălui tău înainte de a pleca în Portugalia.
Primul meu mare șoc a fost când mi-a spus să fac avort. Nici eu nu-mi doream în momentul acela un copil, eram tânără, aveam 22 de ani, eram studentă, nu aveam serviciu, nu aveam o meserie, părinții mei tocmai divorțaseră. Dar speram totuși să mă susțină și să putem forma o familie.
Însă, în momentul în care a aflat de sarcină, a devenit un alt om, un om pe care eu nu îl mai recunoșteam.
Pe mine mă mustra conștiința să fac avort, aveam deja o părere despre ce înseamnă avort, la 16 ani văzusem un film la TVR numit „Strigătul mut”, necenzurat (ceea ce se pare că a fost salvarea mea) și citisem și ce se întâmplă cu sufletul copilului avortat.
Cu toate acestea, presiunea era foarte mare, din cauza rușinii, nu puteam vorbi cu oricine despre problema mea. Singura căreia am avut curajul să-i spun a fost vecina mea, care m-a susținut. Tatăl tău mă necăjea zilnic, spunându-mi tot felul de aberații: că avea o cunoscută care făcuse avort și era foarte bine, să facem un copil la anul, că acum nu e momentul, că are datorii și altele asemenea.
Mergeam singură pe stradă și plângeam.
În mine se dădeau lupte foarte mari: două-trei zile eram hotărâtă să lupt să fac ceea ce trebuie, a patra zi cădeam în deznădejde, apoi o luam iar de la capăt.
Îmi făceam griji cum ne vom descurca cu banii, cum îl voi anunța pe tatăl meu, luam deja în calcul că tatăl tău nu ne va fi alături (deși speram), fiind vrăjit de mirajul străinătății și fiind imatur.
În acea perioadă, nu mai îndrăzneam să ridic privirea către Mântuitorul, să-L rog ceva, dar citisem că putem avea nădejde în Maica Domnului în astfel de situații. Așa că am mers la Mănăstirea Bodrog, unde se află o icoană foarte veche a Maicii Domnului, am căzut în genunchi și am rugat-o să-mi poarte de grijă mie și copilului din pântec, crezând că mă înțelege, fiind și ea mamă, la rândul ei.
Aveam tot felul de gânduri: chiar să fac avort, apoi să mă spovedesc și apoi să fac pocăință toată viața… Ce gând drăcesc! Dar și gândul că Mântuitorul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca și cu ce ne vom îmbrăca.
Pe scurt, se dădea în mine o luptă între bine și rău, între viață și moarte.
La medic tot amânam să merg, îmi găseam tot felul de motive. În cele din urmă, am mers și am spus că aș vrea să fac avort, dar nu acum, pe loc. Doctorul mi-a spus că sarcina e mare și că singura dată când puteam fi programată era data de 8 martie.
Eu doream să amân momentul, în speranța că se va schimba ceva în bine în această perioadă… Dar 8 Martie! Eram programată să fac avort de Ziua Mamei!
În tot timpul sarcinii, tatăl tău nu mă suna, doar eu îl sunam. A sosit și ziua de 7 martie, iar eu tot indecisă eram.
Noaptea, pe la miezul nopții, m-a sunat tatăl tău și mi-a spus să nu fac avort, pentru că a avut un vis foarte urât.
Dimineață, bucuroasă, l-am sunat, dar el a început să se întoarcă, să-mi spună că nu poate el să-mi spună ce să fac și să fac cum cred eu. Eu speram să se comporte, în sfârșit, ca un bărbat adevărat, dar reacția lui m-a dărâmat cu totul.
Ajunsă la cabinet, asistenta mi-a spus să merg și să urinez, că așa e procedura. La toaletă, mi-a sunat telefonul. Eu speram că e tatăl tău. Dar la telefon era o altă voce masculină, a unchiului tău, fratele mai mic al bunicii tale din partea tatălui tău, care lucra în Germania.
M-a întrebat ce fac, iar eu i-am răspuns vag că sunt la medic. Cu o voce hotărâtă și calmă, mi-a spus să mă îmbrac și să plec de acolo, că totul va fi bine, că eu și tatăl tău nu suntem oameni care fac așa ceva.
În momentul acela, eu am simțit că Maica Domnului a lucrat prin acel om. Am plecat liniștită și bucuroasă. Afară era o zi frumoasă de primăvară, străzile erau pline de flori, am cumpărat o floare și am dus-o vecine mele, i-am spus că am fost la control și suntem bine amândoi.
Ce se întâmplase de fapt: unchiul tău, care nu obișnuia să-l sune pe tatăl tău mai mult de două ori pe an, l-a sunat în acea dimineață și l-a găsit plângând că eu vreau să merg să fac avort.
În momentul acela, a închis telefonul și m-a sunat pe mine. A fost singura dată când noi doi am vorbit la telefon. Cine este unchiul tău? Un om bun, dar care, intrând în tot felul de anturaje, în tot felul de probleme, a făcut chiar și pușcărie.
Câte șanse erau ca telefonul să sune Germania – Portugalia – România în ziua de 8 Martie?
Tatăl tău a venit acasă cu trei zile înainte să te naști (te-am născut natural), a stat trei luni, după care a plecat în Portugalia, spunând că nu-și găsește rostul. Dar eu eram bine, te aveam pe tine…
După botezul tău, primul drum a fost la Mănăstirea Bodrog, unde te-am pus înaintea icoanei Maicii Domnului, i-am mulțumit pentru ajutor și am pus-o ocrotitoarea ta.
Nu ți-am povestit până acum, ca nu cumva să crezi că nu te-am iubit, dar acum cred că ești destul de mare ca să înțelegi.”
*
Ce s-a întâmplat cu noi? Vecina a devenit nașa copilului meu. După câteva luni, ne-am întâlnit duhovnicul, pe care îl avem până în ziua de astăzi atât eu, cât și copilul. Am fost susținuți de toți și copilul iubit de toată lumea. Deși am avut o viață modestă, uneori eram foarte fericiți împreună.
Vă pot spune după 16 ani că Dumnezeu își ține întotdeauna promisiunea de a purta de grijă celor ce-și pun nădejdea în El.
Copilul meu este un copul fericit, vesel, mulțumit de viața pe care o are, la fel și eu, nu m-am căsătorit. Cu tatăl suntem în relații bune, la fel și cu familia lui.
Nu de puține ori de-a lungul timpului m-am regăsit la icoana de la Bodrog, mulțumindu-i pentru binecuvântările primite. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că viața noastră ar putea fi o poveste așa de frumoasă.
Acum, când copilul meu e un adolescent frumos, vesel și cu inima bună și îl văd la rând la Împărtășanie cu un cap mai înalt decât tot restul lumii (un bărbat în devenire, ce mai), mă gândesc cât de puțin lipsește pentru a fi sau a nu fi…