Ana, Bacău
Voi naște copilul și îl voi crește cu sau fără tine. Chiar dacă voi ajunge să mănânc pâine și ceapă, tot nu voi da înapoi
25 iul 2017
Mă întreb adesea, oare ce m-aș fi făcut dacă mi-aș fi avortat copilul așa cum mă îndemnaseră cei din jur? Aș fi fost singură la vârsta asta, nesprijinită de nimeni, fără nicio bucurie trainică, fără un suflet care să-mi spună „mama”, înăbușindu-mi instinctul matern și omorându-mi singură dragostea înlăuntrul meu.
Eram tânără, necăsătorită și din relația cu un băiat am rămas însărcinată. Când am aflat lucrul acesta nu puteam să iau o decizie despre viitorul meu. Încă nu știam ce să fac. Le-am spus părinților, surorii, prietenului, au aflat și rudele. Toți i-au fost împotrivă copilului care se zămislise în mine.
Presiunea a fost atât de mare încât, nemairezistând, am făcut programare la spital pentru chiuretaj. Urma ca în urma unei simple operații viața mea să revină pe drumul de la care alunecasem. Urma ca problemele care mi-au apărut în cale și frica de greutățile care vor veni să dispară dintr-o dată. Ca și cum nimic nu s-ar și întâmplat. Dar Dumnezeu S-a milostivit de mine. Sau mai bine zis, de copilul căruia i-a dat viață în mine.
În noaptea dinaintea zilei programate pentru avort am avut un vis. O arătare urâtă, neagră, înfricoșătoare și cu coarne stătea în fața mea. Între noi doi – un copil nou-născut, cu sufletul la gură, cu fața speriată, îmi spunea: „Nu mă lăsa!” M-am trezit buimăcită, având convingerea că cineva îmi poartă de grijă. Un gând puternic m-a împins către catedrala din Bacău, în căutarea unui preot. I-am povestit visul, i-am spus ce aveam să fac în ziua aceea și i-am cerut sfat. „Dumnezeu nu vrea ca tu să avortezi. Nici altcineva care poartă o altă viață în pântece. Pentru că viața este de la El și trebuie să o cinstești pe altuia ca și pe a ta. Mai ales când e vorba de o persoană neajutorată care trăiește prin deciziile tale.”
Când m-am întors acasă l-am sunat pe tatăl copilului și i-am spus: „Voi naște copilul și îl voi crește cu sau fără tine. Chiar dacă voi ajunge să mănânc pâine și ceapă, tot nu voi da înapoi.” Bineînțeles că toate rudele și prietenii au sărit pe mine. M-au batjocorit. Și în moduri de nedescris. Dar am rezistat și am născut o fetiță căreia i-am pus numele Isidora. „Dor de Iisus”, așa m-am gândit că înseamnă numele ei. Un renumit medic din oraș, auzind de mine, a dorit să fie nașul ei la botez.
A crescut frumos, iar la trei ani am observat că are talent la desen. Am dus-o la o profesoară și aceasta a insistat ca să-mi las fetița pe mâna ei, să o pregătească. Acum este la liceul de arte și pictează extraordinar. Este frumoasă și talentată. Când se va căsători, fata nașului de botez dorește să-i fie nașă de cununie. Iată cât de frumos rânduiește Dumnezeu lucrurile când faci lucrul plăcut Lui.
Mă întreb adesea, oare ce m-aș fi făcut dacă mi-aș fi avortat copilul așa cum mă îndemnaseră cei din jur? Aș fi fost singură la vârsta asta, nesprijinită de nimeni, fără nicio bucurie trainică, fără un suflet care să-mi spună „mama”, înăbușindu-mi instinctul matern și omorându-mi singură dragostea înlăuntrul meu.
Presiunea a fost atât de mare încât, nemairezistând, am făcut programare la spital pentru chiuretaj. Urma ca în urma unei simple operații viața mea să revină pe drumul de la care alunecasem. Urma ca problemele care mi-au apărut în cale și frica de greutățile care vor veni să dispară dintr-o dată. Ca și cum nimic nu s-ar și întâmplat. Dar Dumnezeu S-a milostivit de mine. Sau mai bine zis, de copilul căruia i-a dat viață în mine.
În noaptea dinaintea zilei programate pentru avort am avut un vis. O arătare urâtă, neagră, înfricoșătoare și cu coarne stătea în fața mea. Între noi doi – un copil nou-născut, cu sufletul la gură, cu fața speriată, îmi spunea: „Nu mă lăsa!” M-am trezit buimăcită, având convingerea că cineva îmi poartă de grijă. Un gând puternic m-a împins către catedrala din Bacău, în căutarea unui preot. I-am povestit visul, i-am spus ce aveam să fac în ziua aceea și i-am cerut sfat. „Dumnezeu nu vrea ca tu să avortezi. Nici altcineva care poartă o altă viață în pântece. Pentru că viața este de la El și trebuie să o cinstești pe altuia ca și pe a ta. Mai ales când e vorba de o persoană neajutorată care trăiește prin deciziile tale.”
Când m-am întors acasă l-am sunat pe tatăl copilului și i-am spus: „Voi naște copilul și îl voi crește cu sau fără tine. Chiar dacă voi ajunge să mănânc pâine și ceapă, tot nu voi da înapoi.” Bineînțeles că toate rudele și prietenii au sărit pe mine. M-au batjocorit. Și în moduri de nedescris. Dar am rezistat și am născut o fetiță căreia i-am pus numele Isidora. „Dor de Iisus”, așa m-am gândit că înseamnă numele ei. Un renumit medic din oraș, auzind de mine, a dorit să fie nașul ei la botez.
A crescut frumos, iar la trei ani am observat că are talent la desen. Am dus-o la o profesoară și aceasta a insistat ca să-mi las fetița pe mâna ei, să o pregătească. Acum este la liceul de arte și pictează extraordinar. Este frumoasă și talentată. Când se va căsători, fata nașului de botez dorește să-i fie nașă de cununie. Iată cât de frumos rânduiește Dumnezeu lucrurile când faci lucrul plăcut Lui.
Mă întreb adesea, oare ce m-aș fi făcut dacă mi-aș fi avortat copilul așa cum mă îndemnaseră cei din jur? Aș fi fost singură la vârsta asta, nesprijinită de nimeni, fără nicio bucurie trainică, fără un suflet care să-mi spună „mama”, înăbușindu-mi instinctul matern și omorându-mi singură dragostea înlăuntrul meu.